Hai să PSOcializăm: Noi perspective asupra psoriazisului

Am primit diagnosticul de psoriazis acum mai bine de 28 ani, când aveam 5 ani. La acel moment, mama a preluat controlul tratamentului meu. Într-o lume fără internet sau Google, ea a avut la dispoziție numai recomandările medicilor și sfaturile din partea celorlalți. Din fericire, de atunci lumea a evoluat, iar acum avem acces la o multitudine de resurse. Însă odată cu asta vine și dezavantajul evident: nu toate informațiile sunt corecte și întotdeauna vor exista persoane care vând acel foarte dorit, dar inexistent, ”tratament vindecător”.

Pur și simplu trăind cu boala atât de mult timp și acordând atenție diferitelor tipare, mi-am dat seama că stilul de viață și factorii de mediu pot juca un rol important pentru boală. În timp ce boala fiecăruia răspunde și reacționează în moduri diferite, merită să fie acordat niște timp evaluării impactului factorilor externi. Aceasta îți poate fi de ajutor ție și medicului tău pentru a înțelege mai bine boala ta psoriazică.

Aceasta poate semăna foarte mult cu a încerca până reușești și, ca majoritatea lucrurilor, necesită timp și răbdare. Efectuarea a prea multe schimbări deodată te poate face să te simți copleșit și se va adăuga stresului, deci este mai bine să faci schimbări mici și valoroase - alege să schimbi sau să încerci un singur lucru odată, pe care să îl urmărești, să îl evaluezi și să decizi dacă este benefic pentru tine, iar odată ce ți-a intrat în rutina zilnică, concentrează-te pe următorul.

Iată câteva arii pe care merită să le explorezi:

1.     Somnul
Cum sunt o persoană care devine usor copleșită si stresată, mă uitam permanent la lucruri care să mă ajute să atenuez aceste senzații. Nu conta câtă lume îmi spunea să dorm mai mult, eu nu ascultam. Numai după ce am avut un copil, iar somnul a devenit un lux de neatins, am realizat impactul pe care somnul îl avea asupra bolii mele psoriazice. Prin stabilirea unei ore de culcare stricte și prin menținerea acesteia am reușit să am 8 ore de somn (aproape) neîntrerupt și am început să înțeleg cu adevărat puterea de vindecare a somnului. Ai probleme să adormi? Încearcă să elimini tehnologia din cameră, închide-ți telefonul cu o oră înainte de culcare, fă o baie relaxantă sau practică meditația.

2.    Alimentele
Am auzit de la multe persoane că anumite alimente pot declanșa puseuri ale bolii. Spre exemplu, am auzit că roșiile pot determina puseuri ale bolii, dar eu ador roșiile! Le consum într-o formă sau alta la fiecare masă. Atunci când mă uitam la dieta mea și eliminam alimentele pe care le consideram că îmi agravau psoriazisul, am ținut un jurnal alimentar pentru a determina principalii vinovați. După un timp, am realizat că roșiile nu îmi declanșau boala așa cum o făceau altele (din fericire!). Mi-am ascultat corpul, am încercat întotdeauna să gătesc proaspăt, să limitez aportul de lactate și să evit alimentele procesate și zaharurile rafinate.

3.     Rutina de îngrijire a pielii
Mă minunez întotdeauna cum vremea, tipul hainelor, poziția în șezut și multe alte lucruri cotidiene îți pot irita sau deshidrata pielea. Ca și în cazul dietei, e posibil să fie necesare niște teste pentru a învăța ce produse de igienă personală pot fi benefice pielii tale. Ciclul poate părea infinit. Dar merită. Pentru mine, am văzut că un hidratant fără parfum este esențial - am întotdeauna la mine o cutie mică, ca să îl pot reaplica în timpul zilei."

4.     Mișcarea
Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să mergi la sală sau la piscină; acele locuri pot fi intimidante și în cele mai bune momente; darămite în plin puseu de psoriazis! Totuși, mișcarea este importantă pentru corp și minte, indiferent dacă ai sau nu psoriazis. Găsește o activitate care funcționează la tine și încearcă să o incluzi în viața de zi cu zi. Și nu trebuie să fie publică. Mie personal îmi place yoga acasă, sau să îmi pun o sesiune pe YouTube, să mă ung cu hidratantul meu preferat pe zonele cu leziuni și să petrec timp făcând exerciții de întindere, folosind tehnici de respirație, pentru a mă elibera de stresul zilnic.

5.     Sprijinul
O zicală spune ”o problemă împărtășită, este o problemă pe jumătate rezolvată”. Simt că acest lucru este adevărat când mă confrunt cu zile mai grele. Există atât de mult sprijin și atât de mulți oameni scriu pe rețelele sociale și împărtășesc suișurile și coborâșurile vieții lor cu boala. Ascultarea direct de la alții le poate fi de ajutor tuturor celor care trăiesc cu psoriazis să se simtă bine în pielea lor.

PSOcializează cu medicul tău

Meriți să te simți bine în pielea ta, dar cum porți o conversație deschisă cu medicul tău despre obiectivele tale pentru psoriazis? Câteodată discuția poate fi cea mai dificilă parte.

Iată câteva sfaturi

pool_psoriasis

Your voice makes a difference

Be clear about your goals. The power to speak up, feel confident and demand the best care is within you. Sharing your story could be your next step to feeling free from psoriasis—and possibly inspire others to do the same.

Submit your story

Articole similare